Newsflash

Rezultate căutare « prof. dr adrian streinu cercel »


UMF Timișoara acordă titlul de Doctor Honoris Causa prof. dr. Rodica Pop-Bușui

de Florentina Ionescu - mai 23, 2022

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a anunțat că astăzi are loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa doamnei prof. dr Rodica Pop-Bușui.

Școala de Vară în Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic are loc în format hibrid

de Florentina Ionescu - mai 20, 2022

Prof. dr. Gabriela Radulian, președintele Societății de Neuropatie Diabetică, vă invită la Școala de Vară în Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic 2022.

Imixtiuni politice în CMR

de Dr. Valentin PANTEA - mai 20, 2022

Guvernanţii și parlamentarii nu înţeleg să respecte autonomia unei instituţii profesionale și încearcă să intervină în funcţionarea ei.

Prof. dr. Daniel Mureșan: „Există copii care au deja copii!”

de Demostene ŞOFRON - mai 20, 2022

Nivelul de educaţie din zona rurală și din mediile defavorizate de la periferia orașelor este unul dintre motivele pentru care tinerele devin mame la vârste foarte mici. Iar sarcina, nașterea și creșterea copiilor își spun ulterior cuvântul în dezvoltarea acestora, atrage atenţia prof. dr. Daniel Mureșan.

S-a stins din viață prof. ing. Șerban Valeca - Mesajul transmis de CMMB

de Florentina Ionescu - mai 17, 2022

Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunțat trecerea în neființă a prof. ing. Șerban Valeca.

Adrian Marinescu: E probabil ca la toamnă să avem creşteri ale infectărilor cu SARS-CoV-2

de Florentina Ionescu - mai 16, 2022

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, a declarat recent că se aşteaptă ca, din toamnă, să crească numărul de infectări cu SARS-CoV-2.

Mesajul CMR cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenților Medicali

de Florentina Ionescu - mai 13, 2022

La nivelul întregii lumi, ieri a fost marcată Ziua Internațională a Asistenților Medicali. Cu această ocazie, Colegiul Medicilor din România a transmis un mesaj, prin președintele său, prof. dr. Daniel Coriu.

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu: UMF „Iuliu Hațieganu” este un reper în cercetarea medicală și farmaceutică

de Florentina Ionescu - mai 12, 2022

A treia ediție a reuniunii rectorilor din consorțiul Neurotech EU va avea loc la Cluj în luna mai. Înainte de eveniment, am stat de vorbă cu Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Anevrismele intracraniene: o luptă contracronometru

de Conf. dr. Corneliu Toader - mai 6, 2022

Anevrismele cerebrale prezintă riscul de fisură în orice moment și pot pune în pericol viaţa pacientului.

Medicina din București a suferit încă o pierdere: prof. dr. Constantin Dumitrache a decedat

de Florentina Ionescu - apr. 26, 2022

Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunțat vinerea trecută că o altă mare personalitate din medicină a trecut în neființă.

In memoriam Prof. dr. Adrian Restian (1936-2022)

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - apr. 22, 2022

Amintirea personalităţii profesorului Adrian Restian nu poate fi uitată pe plan uman și medical – a dus o luptă continuă și a contribuit la reformarea și deschiderea de drumuri.

Prof. dr. Ioan Sporea: „Regulile epidemiologice severe din spitale au devenit frustrante”

de Demostene ŞOFRON - apr. 22, 2022

După doi ani de pandemie, lucrurile încep încet-încet să reintre în normal, spune prof. dr. Ioan Sporea. Însă provocările nu au dispărut în totalitate. Una dintre acestea va fi recuperarea perioadei de contact redus între medici și pacienţi.

Academicianul profesor doctor Adrian Restian a decedat

de Florentina Ionescu - apr. 20, 2022

Redactorul șef al Revistei Române de Medicina Familiei a anunțat ieri că academicianul profesor doctor Adrian Restian a decedat.

Adrian Streinu-Cercel: vaccinarea antigripală s-ar putea realiza în farmacii

de L. Budin - apr. 12, 2022

Vaccinarea antigripală s-ar putea face foarte uşor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis, a spus preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel.

Impactul pandemiei de COVID-19 asupra practicii nefrologice, un nou webinar de la ASM

de Florentina Ionescu - apr. 12, 2022

Academia de Științe Medicale organizează vineri, 15 aprilie, un nou webinar pentru profesioniștii din domeniul medical.

Prof. dr. Daniel Coriu: „Am avut șansa să văd transformarea Spitalului Colțea”

de Florentina Ionescu - apr. 11, 2022

Manifestarea „Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Colțea” a avut loc în perioada 8-9 aprilie. Printre cei care au susținut discursuri la începutul evenimentului s-a aflat și președintele CMR.

Prelevare organe şi ţesuturi la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. N. Oblu” din Iași

de Dorina Novac - apr. 8, 2022

La Spitalul Clinic de Urgențe Neurochirurgie „Prof. N. Oblu” din Iași a avut loc cea de-a doua acţiune de prelevare organe şi ţesuturi de la începutul acestei luni.

Bursele speciale „Theodor Burghele”, acordate studenților UMFCD

de Florentina Ionescu - apr. 6, 2022

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a acordat luni mai multe burse grupelor de studenți cu cea mai bună performanță academică.

Rectorul UMF Cluj: „În ciuda dificultății vremurilor, am obținut rezultate remarcabile”

de Florentina Ionescu - mar. 28, 2022

Prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu este medic primar și totodată rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Ceremonie organizată de CMR, la Palatul Parlamentului

de Florentina Ionescu - mar. 25, 2022

Ceremonia „Medicul român pentru România”, organizată de Colegiul Medicilor din România, a avut loc aseară, la Palatul Parlamentului. Manifestarea a inclus și un concert susținut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe